UPDATE: Pompierii au reușit să intervină la timp iar bărbatul, o persoană de aproximativ 35 de ani a fost predată echipajului medical prezent la fața locului, pentru evaluarea medicală.
***
Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare intervin de urgență pentru salvarea unei persoane aflate în pericol în mijlocul râului Someș, în zona Podului Galben din municipiu.
Potrivit informațiilor preliminare, victima ar fi rămas blocată pe o insulă de pietriș sau pe o structură improvizată, iar nivelul apei ar putea prezenta un risc crescut din cauza curenților.
La fața locului au fost trimise o autospecială de primă intervenție și comandă, o barcă de salvare și un echipaj medical, intervenția fiind în desfășurare în aceste momente. Pompierii acționează cu precauție, având în vedere riscurile hidrologice și starea potențial critică a persoanei.
„Este o misiune în dinamică, desfășurată cu mijloace acvatice. Prioritatea noastră este salvarea în siguranță a persoanei și acordarea primului ajutor cât mai rapid”, au transmis reprezentanții ISU Satu Mare.
Vom reveni cu detalii imediat ce acestea vor fi disponibile.