Un accident rutier spectaculos a avut loc sâmbătă după-amiază în localitatea Păltinoasa, județul Suceava. În coliziune au fost implicate două autoturisme, iar unul dintre acestea s-a răsturnat în afara drumului și a fost cuprins de flăcări.
Din fericire, toate cele patru persoane implicate în accident au scăpat nevătămate și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Pompierii militari au intervenit rapid, reușind să stingă incendiul cu ajutorul a două autospeciale de stingere echipate cu accesorii pentru descarcerare. La fața locului s-au aflat și un echipaj de prim-ajutor și unul al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.
Foto: News.ro
Adsense
Conectare
Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs
Ați uitat parola? obține ajutor
Recuperare parola
Recuperați-vă parola
O parola va fi trimisă pe adresa dvs de email.