Madison Keys este, în 2016, câştigătoare la Birmingham şi finalistă la Roma şi Montreal, americanca fiind debutantă la Turneul Campioanelor.
Halep şi Keys s-au mai întâlnit de cinci ori, iar românca s-a impus de patru ori. După ce în 2014 Keys a câştigat primul meci cu Halep, românca s-a impus în toate întâlnirile de atunci, una tot în 2014 şi trei în 2016. În acest an, Halep a învins-o pe americancă în optimi la Wimbledon, cu 6-7(5), 6-4, 6-3, în finală la Montreal, cu 7-6 (2), 6-3, şi în sferturi la Wuhan, cu 6-4, 6-2.
Duminică, nu înainte de ora 14.30, germana Angelique Kerber, locul 1 WTA, va evolua cu sportiva slovacă Dominika Cibulkova, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 7, în cel de-al doilea meci din cadrul Grupei Roşii.
În Grupa Albă vor evolua poloneza Agnieszka Radwanska, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 4, spaniola Garbine Muguruza, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 5, şi Johanna Konta (Marea Britanie), locul 10 WTA sau Svetlana Kuzneţova (Rusia), locul 9 WTA.

În acest moment, ultima participantă la Turneul Campioanelor este Johanna Konta. Dar sportiva britanică îşi poate pierde acest loc în favoarea Svetlanei Kuzneţova, dacă jucătoarea rusă, calificată în semifinalele Kremlin Cup, va câştiga turneul de la Moscova.

Partidele din Grupa Albă vor avea loc luni.